March 07 2010

Eurovision 2010: Barfe, comentarii si impresii!

Tagged Under : , , , , , ,

Ora 20:10, Circul Globus, Bucuresti. Lume multa, agitatie mare. Intrebarea de pe buzele tuturor: cine pleaca? Cum unde? La Oslo sa reprezinte Romania la Eurovision in acest an.  Ne-au trebuit cam multi ani sa ne prindem ca acea “Camera verde” ar trebui sa fie verde, dar intr-un final glorios, am reusit.

Dupa agitatia de inceput, primul concurent a urcat pe scena. Razvan Krivach a adus in fata publicului o piesa care desi initial nu mi-a atras atentia, sambata seara a reusit sa surprinda prin show-ul prezentat. Mi-a placut prestatia lui.

A urmat Luminita Anghel, considerata de multi favorita serii. Piesa cantata alaturi de Adrian Piper si Tony Tomas a impresionat prin mesajul transmis, insa, asa cum am spus si la inceput, a fost doar praf in ochi “greseala” distinsului domn de la Adevarul. O simpla strategie de marketing care a tinut. “Save their lives” s-a auzit groaznic de prost. Dupa interpretarea piesei, Luminita Anghel a venit in camera verde foarte nemultumita, a incercat sa voteze si nu a reusit, iar la scurt timp a plecat si nu s-a mai intors.

Da! Cea mai buna prestatie  a serii au avut-o Paula Seling si Ovi! Din orice punct de vedere. Paula arata minunat in acel costum de piele, iar interpretarea piesei a fost la cote maxime. Aseara Paula Seling si Ovi au fost cei mai buni! Fara discutie!

Dalma a avut o piesa foarte frumoasa. Inca nu pot sa-mi dau seama de ce la televizor a aratat asa de rau, pentru ca in realitate era superba. Beyonce style, dar draguta. Mi-a placut foarte mult ca a introdus strofele acelea in limba romana.

Cel mai bun show al serii l-a avut Alexandra Ungureanu, din punctul meu de vedere. Dar show fara piesa, nu prea se poate. Am vazut prima Lady GaGa a serii.

Pasager – o trupa mult prea putin cunoscuta. Nu mi-au atras atentia in nici un fel.

Lora si Sony Flame au primit destul de multe voturi de la public. O melodie interesanta si bine interpretata, insa tinuta ei era din alt film, iar dansatorii de gratie nu au auzit. Pacat de piesa!

Hotel FM au confirmat asteptarile. Un show si o piesa buna. Sper sa mai auzim de trupa asta pentru ca e nevoie de muzica buna, zic!

Zero s-au prezentat cu un “Sunny days” refacut. Ca intotdeauna, copia e mai slaba decat originalul. Ma asteptam la mai mult de la ei.

Lucia Dumitrescu – artista fara piesa. Am mai spus chestia asta, stiu, dar asa vad. Lucia are voce, are tinuta, are tot ce ii trebuie, numai piesa ii lipseste. Pacat!

“It’s not too late” cantata de Paula Seling si Kamara e o piesa foarte, foarte buna. Marea greseala a acestei piese este folosirea limbii franceze alaturi de engleza. Niciodata nu faci o asemenea greseala, mai ales sa iesi cu ea in Europa. Francezii sunt foarte conservatori in privinta limbii lor, iar asocierea cu limba engleza este imposibila din punctul lor de vedere, si al multor oameni din intreaga Europa. Repet: o piesa foarte buna!

Anda Adam si Connect-R mi-au confirmat asteptarile. Au anuntat cu surle si trambite cu o piesa mult prea dificila pentru a fi interpretata live de Anda. Asemanarea cu Lady GaGa este mai mult decat evidenta, si, ca intotdeauna, o copie este mult mai slaba decat originalul. Din punctul meu de vedere, ei au reprezentat dezamagirea preselectiei nationale.

Tina G se considera pe putin o mare diva, ea afisand o atitudine mai mult decat dispretuitoare atat fata de sustinatorii ei, cat si fata de fotografi si presa.

Lovitura serii a venit din partea lui Catalin Josan. Desi cu ultimul numar in concurs, el a reusit sa adune foarte multe voturi de la public. Imi place piesa lui si a meritat din plin voturile celor de acasa. Desi dezamagit initial de organizarea TVR, lui i-a revenit zambetul pe buze cand a vazut voturile celor de acasa. Si cred ca asta conteaza cel mai mult. Sunt sigura ca intr-o buna zi va ajunge sa reprezinte Romania la Eurovision, pentru ca merita.

Nu are rost sa comentez voturile juriilor locale. Oameni care nu stiu sa vorbeasca corect romaneste ajung sa noteze o piesa in Finala Nationala Eurovision. Cred ca am ajuns intr-o situatie jalnica si ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa formam un juriu “de specialitate”. Organizarea a lasat de dorit in multe privinte si sincer mi s-a facut rau de atatea laude aduse Marinei Almasan in cadrul emisiunii “Circul… de dupa”. Zic sa nu exageram, totusi.

Sa va spun si barfele? Am sa incep prin a spune ca majoritatea artistilor stiau ca vor pleca Paula Seling si Ovi. Multi au contestat prezenta ambasadorului Norvegiei in sala, mai exact ca acest lucru nu ar avea nici o legatura cu faptul ca Ovi este norvegian. De asemenea, anul asta au fost contrazise aproape toate teoriile. Cred ca este primul an in care pleaca favoritii publicului si totodata o artista cu doua piese in concurs. Zvonuri au fost multe, de la faptul ca cei de la EBU au cerut sa plece Paula si Ovi, pana la pianul comandat deja pentru Oslo.

Comentariile de orice fel sunt inutile. Paula Seling si Ovi au fost cei mai buni sambata seara si au meritat din plin sa castige. Cred ca asta conteaza si ar trebui sa lasam toate celelalte lucruri deoparte si sa-i sustinem. Sper sa ocupam un loc fruntas la Oslo. Multa bafta!

Articole similare:

You might also like

Eurovision 2010: cum arata Circus Globus in interior
Daca erati curiosi sa vedeti cum arata locul in care anul acesta  Televiziunea Romana va prezenta gala...
Eurovision: Sambata, 2 transmisiuni de la Circul Globus
Sambata avem parte de doua show-uri speciale legate de Eurovision 2010. Emisiunea prezentata de Marina...
Eurovision 2010, pe ultima suta de metri
Intram in linie dreapta pentru alegerea celui care ne va reprezenta la concursul Eurovision 2010, la...
EUROVISION – SENZATIONAL!!! Reprezentam Romania cu un plagiat?
Cum bine v-am spus ieri, Vlad Mirita si Nico pleaca spre Belgrad! Ne pare rau ca am avut inca o data...

Comentarii:

(6) scrise in Eurovision 2010: Barfe, comentarii si impresii!

Scrie un comentariu

web hosting